Opera Română Craiova vă invită la Barbierul din Sevilla
Motto: “…asupra celor ce ştiu să râdă, nici zeităţile întunericului nu au vreo putere!” – Dante
Opera Română Craiova vă invită la Barbierul din Sevilla (Il Barbiere di Siviglia) – operă bufă în trei acte scrisă de Gioachino Rossini în 1816, a cărei acțiune se petrece în Sevilla (Spania), la jumătatea secolului al XVIII-lea. Libretul lui Cesare Sterbini are la bază piesa omonimă a lui Beaumarchais (1732 – 1799), care preia subiectul unei farse populare (Finta Pazza), transformându-l într-o capodoperă a comediei franceze, care a suscitat interesul a nu mai puţin de unsprezece compozitori. Cea mai reuşită variantă rămâne însă cea rossiniană, datorită geniului comic al marelui compozitor italian ce a reușit să surprindă esența personajelor lui Beaumarchais.
Spectacolul va avea loc joi, 3 aprilie 2014, începând cu ora 19:00, în Sala Operei Române din Craiova, sub bagheta maestrului Alexandru Iosub. Regia: Arabela Tanase. Costume și decoruri: Răsvan Drăgănescu
Carismaticului Figaro, interpretat de Ștefan Ignat (București), i se vor alătura artiști ai Operei craiovene îndrăgiți de public și apreciați de critici: Florin Ormenișan (Contele Almaviva), Diana Țugui (Rosina), Sorin Drăniceanu (Don Basilio) și un invitat de peste hotare – Peter Hercz (Budapesta) în rolul lui Bartolo.
Din distribuție mai fac parte: Florentina Soare (debut în rolul Bertei), Ioan Cherata (Fiorello), Gabriel Marciu (Ofițerul), Dan Cornescu (Ambrogio) și Dragoș Drăniceanu (Notarul).
Își vor da concursul Orchestra și Corul de bărbați ale Operei Române din Craiova.
Opera Bărbierul din Sevilla (Almaviva sau Precautiuni inutile) a fost compusă în doar 13 zile. Apropiindu-se data premierei şi intrat în criză de timp, Rossini nu a mai avut timp și pentru uvertură, astfel că a „împrumutat” fragmente din compoziția sa scrisă cu 3 ani înainte – Aureliano în Palmira (1813), apoi folosite din nou în Elisabetta, regina Angliei (1815), reliefate „în final” în Bărbierul din Sevilla (1816). Premiera operei din 20 februarie 1816 (Teatro Argentina din Roma), criticată dur de adepţii lui Paisiello – şi el autorul unui Bărbier, a fost un eşec, însă la al doilea spectacol, în absenţa taberei adverse, publicul rămâne entuziasmat de montarea acestei opere care capătă succesul bine meritat.
Bărbierul din Sevilla rămâne cea mai des cântată operă de teatrele și companiile de profil din lume.