Aida

Operă în patru acte compusă de Giuseppe Verdi.

Libretul de Antonio Ghislanzoni și Camille du Locle după romanul La fiancée du Nil de Auguste Mariette.

Acţiunea se petrece în Egiptul antic.

ACTUL I

Etiopienii au atacat din nou Egiptul. Marele Preot Ramfis va anunţa numele celui desemnat de zei să conducă oştile egiptene spre victorie. Tânărul commandant Radames ar dori să fie el cel ales căci dacă va învinge, va putea cere faraonului drept răsplată, mâna sclavei Aida pe care o iubeşte (arie). Dar fiica faraonului Amneris, îl iubeşte şi ea pe Radames. Atenţia pe care acesta o dă Aidei îi trezeşte gelozia.

Zeiţa Issis şi-a spus cuvântul. Faraonul anunţă numele conducătorului oştilor egiptene – Radames. Tânărul se supune ceremoniei consacrării ce are loc în templu. Aida, fiica regelui etiopienilor, Amonasro, este copleşită de durere; Radames, pe care îl iubeşte, va porni împotriva ţării şi poporului ei. Sclava se prăbuşeşte în genunchi implorând iertare zeiţei Numi (arie). În templul lui Fta, într-o ceremonie sacră, preotesele trec prin foc, sabia ce va lovi fără cruţare pe duşmani.

ACTUL II

Etiopienii au fost învinşi. Amneris se pregăteşte pentru a-l întâmpina pe eroul Radames căruia îi va aşeza cu mâna ei, coroana de lauri pe frunte. Înainte însă, ea doreşte să descopere taina Aidei. Urmărindu-şi scopul Amneris anunţă sclavei mincinoasa veste a morţii lui Radames. Copleşită, Aida nu-şi mai poate ascunde dragostea. La rândul său, fiica faraonului îşi mărturiseşte şi ea sentimentele. Stăpâna şi sclava sunt rivale (duet).

În sunetele marşului triumfal Radames este condus în faţa faraonului alături de care Amneris tronează mândră. Tânărul comandant primeşte cununa de lauri a învingătorului.

Ca oricărui învingător i se va împlini orice dorinţă. Printre prizonieri, neştiut de nimeni, se află chiar Amonasro, regele Etiopiei şi tatăl Aidei. Acesta cere îndurare pentru învinşi. Aida îngenunchiază şi ea în faţa faraonului. Impresionat, Radames cere eliberarea prizonierilor. Obligat să-şi respecte cuvântul dat, faraonul acceptă reţinându-i însă pe Aida şi pe Amonasro ca ostatici. Apoi, el îi oferă lui Radames mâna fiicei sale şi, totodată, succesiunea la tronul Egiptului.

ACTUL III

Însoţită de preotul Ramfis, Amneris îşi petrece noaptea în templul zeiţei Issis, de pe malul Nilului, cerând ocrotirea zeilor înaintea căsătoriei. În apropierea templului se află locul ascuns în care Aida îl aşteaptă pe Radames. Nefericita sclavă este gata să se arunce în apele fluviului sfânt dacă iubitul ei o va părăsi pentru a se căsători cu fiica faraonului. Aida dă glas durerii sale ca şi dorului de patria pe care nu mai speră să o revadă vreodată (aria Nilului). Descoperind dragostea fiicei sale pentru conducătorul oştilor egiptene, Amonasro încearcă să o convingă pe Aida să afle de la Radames secretele planului de luptă contra etiopienilor, mai cu seamă drumul pe care egiptenii vor porni din nou la atac. Cuprinsă de spaimă Aida refuză, dar hotărârea ei se clatină atunci când Amonasro îi aminteşte datoria sfântă faţă de ţara şi poporul ei ca şi condiţia ei de prinţesă. Radames soseşte. Nimeni şi nimic nu-l va putea despărţi de aceea pe care o iubeşte şi de care este iubit (duet). Fără teama de a fi trădat el îi dezvăluie Aidei drumul pe care egiptenii vor porni la luptă. Amonasro iese din ascunzătoare. Radames descoperă îngrozit în faţa sa pe însăşi regele etiopienilor (terţet). Surprinşi de Amneris şi de Ramfis, Aida şi Amonasro reuşesc să fugă, dar Radames se predă gărzilor.

ACTUL IV

Radames va fi judecat şi condamnat fără cruţare. Amneris reuşeşte să-i vorbească prizonierului, promiţindu-i graţierea cu condiţia să renunţe la Aida. Acuzând-o de moartea sclavei, Radames refuză. Dar Amneris nu se ştie vinovată de moartea Aidei, iar Radames începe să spere că iubita sa este încă în viaţă (duet). La judecată, el nu încearcă să se apere. Sentinţa este nemiloasă şi definitivă – trădătorul va fi îngropat de viu.

În subteranele templului lui Fta, Radames o descoperă pe Aida care a venit să moară alături de el (duet). Aplecată deasupra mormântului, printre lacrimi, Amneris rosteşte trista rugăciune a morţilor.

*Grigore Constantinescu și Daniela Caraman-Fotea, Ghid de operă, București, 1971

**Ana Buga și Cristina Maria Sârbu, 4 secole de teatru muzical, București, 1999

***Ioana Ștefănescu, O istorie a muzicii universale, Vol. IV, București, 2002