Stagiune

La Traviata

Giuseppe Verdi

  • Premieră mondială
  • Teatro La Fenice din Veneția, 6 martie 1853
  • Premieră Opera Română Craiova
  • 23 octombrie 2002
  • Durată
  • aprox. 3h – două pauze
  • Menţiuni
  • Spectacol în limba italiană cu supratitrare în limba română

Operă în trei acte compusă de Giuseppe Verdi.

Libretul de Francesco Maria Piave, după romanul lui Alexandre Dumas fiul, Dama cu camelii.

Spectacol susținut de Opera Română Craiova pe scena Cercului Militar Craiova

 

Conducerea muzicală: Simone Valeri (Italia)

 

Regia artistică: Tamas Ferkay (Austria) și Arabela Tănase

Coregrafie: Francisc Valkay

Scenografia: Răsvan Drăgănescu

Concert-maestru: Dan Bozgan

Maestru de cor: Lelia Candoi

Pregătirea muzicală: Corina Stănescu, Maria-Cristiana Stan

Sufleur: Viorica Tomuş

Regia tehnică: Mihaela Grama

Sonorizare: Sorin Tican

Maestru de lumini: Roberto Bujor

Machiaj: Andra Stanciu

Coafură: Ioana Boicea

 

Distribuţia:

Violetta Valéry Nicoleta Ardelean

Flora Bervoix Miruna Zamfir (debut)

Alfredo Germont – Angelo Forte (Italia)

Giorgio Germont Francesco Baiocchi (Italia)

Gastone – Petrișor Efrem (debut)

Baronul Douphol Adrian - George Popescu

Marchizul d’Obigny Romulus Nicolae Cucu

Doctorul Grenvil Dragoș Drăniceanu

Annina – Noemi Modra

Giuseppe – Liviu Stănescu

Comisionarul Gabriel Marciu

Soliști balet: Olguța Ilie, Nicolae Popa

 

Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova

Acțiunea se desfășoară la Paris la mijlocul secolului al XIX-lea.

ACTUL I

Petrecere în saloanele Violettei Valery, din Paris.

Un grup însuflețiți de aristocrați veseli și domnisoare îndatoritoare s-a întâlnit pentru încă o noapte de petrecere și plăceri, unde (L’amistà s’intreccia al diletto - Prietenia merge mână-n mână cu plăcerea). Novice și un pic dezorientat în acest vârtej de cuvinte și muzică, Alfredo Germont se lasă prezentat de prietenul său Gastone cu intenția de a o cunoaște personal pe stăpâna casei, obiectul unei pasiuni secrete. Violetta este obosită de atâta atenție, așa încât, pentru a dramatiza puțin scena, propune un toast colectiv (Libiamo ne’ lieti calici - Să bem din cupe vesele). Petrecerea continuă: în salonul alăturat începe muzica de vals; invitații pleacă să danseze, dar un acces de tuse împiedică ieșirea Violettei, care rămâne pe loc, sprijinită de Alfredo. Ecoul muzicii de vals ajunge până în centrul scenei, servind drept fundal al conversației celor doi: declarațiile de dragoste ale bărbatului (Un dì, felice, eterea / mi balenaste innante - Într-o zi, fericită, ușoară ca un fulg / mi-ai apărut dinaintea ochilor) se amestecă cu refuzul șǎgalnic al femeii care nu îi poate promite decât o prietenie (Ah, se ciò è ver, fuggitemi… / căci nu-ți pot da decât prietenie). Prinși din nou în tumultul petrecerii pe cale să se termine, cei doi își dau întâlnire pentru a doua zi. Mijesc zorile, iar Violetta, rămasă singură, meditează tulburată la efectul produs asupra ei de vorbele tânărului Alfredo: să fi sosit ziua primei ei iubiri adevărate, momentul „de a fi iubită iubind?” (cantabile - Ah, fors’i lui che l’anima - Poate că el va fi acela). În mod sigur nu (tempo di mezzo - Follie! Follie! delirio vano è questo! - Ce nebunie! În van e-al meu delir!). Dar destinul Violettei este cu totul altul: să-și continue viața veselă și independența socială de până atunci (cabaletta - Sempre libera degg’io / folleggiare di gioia in gioia - Mereu liberă, ca un fluture în zbor / de la o plăcere la alta).

ACTUL II

Tabloul 1

Alfredo și Violetta trăiesc fericiți, retrași la țară, în apropiere de Paris. Aflând de la camerista AnninaVioletta și-a vândut bijuteriile pentru acoperirea cheltuielilor necesare întreținerii conacului, Alfredo pleacă în grabă la Paris, să procure bani. În absența sa, apare Giorgio Germont, care îi cere Violettei să-l părăsească pe Alfredo, deoarece logodnicul fiicei sale nu este de acord cu această „legătură imorală”. După o grea luptă sufletească, Violetta hotărăște să renunțe la iubirea sa și pleacă la Paris, lăsând o scrisoare prin care comunică hotărârea de a se întoarce la viața de petreceri. Revenind, Alfredo nu se lasă convins de rugămințile tatălui său de a se întoarce acasă, în sânul familiei. Găsind pe masă o invitație de la Flora, pleacă în fugă spre Paris, unde știe că o va găsi pe Violetta.

Tabloul 2

Bal în casa Florei Bervoix. Printre alți invitați, la masa de joc se află și Alfredo. Intră Violetta la braț cu baronul Douphol. Între baron și Alfredo izbucnește o ceartă, ce tinde spre duel. Violetta îl imploră să nu-și riște viața. Alfredo este de acord, cu condiția ca Violetta să se întoarcă la el. Ținându-și promisiunea făcută lui Giorgio Germont, Violetta îi mărturisește lui Alfredo că îl iubește pe Douphol. Într-un acces de furie, Alfredo o jignește și este provocat la duel de către baron.

ACTUL III

Părăsită de toți prietenii, ajunsă în pragul mizeriei, Violetta zace pe patul de suferință. Doar Annina și Doctorul Grenvil, rămași credincioși, caută să-i dea curaj. Pe neașteptate apare Alfredo, care a aflat între timp adevărata cauză a despărțirii lor și s-a convins de nevinovăția Violettei. Din nou, cei doi tineri țes planuri pentru o viață fericită. Sosește și Giorgio Germont care, prețuind noblețea sufletească a Violettei, este acum de acord cu căsătoria lor. Dar, prea târziu… Boala necruțătoare nu iartă și Violetta se stinge în brațele lui Alfredo, pe care l-a iubit atât de mult…

 

*Grigore Constantinescu și Daniela Caraman-Fotea, Ghid de operă, București, 1971

**Ana Buga și Cristina Maria Sârbu, 4 secole de teatru muzical, București, 1999

***Ioana Ștefănescu, O istorie a muzicii universale, Vol. IV, București, 2002