Stagiune

Turandot

Giacomo Puccini

  • Premieră mondială
  • Teatro alla Scala din Milano, 25 aprilie 1926
  • Premieră Opera Română Craiova
  • 5 iulie 1998
  • Durată
  • aprox. 3h – două pauze
  • Menţiuni
  • Spectacol în limba italiană cu supratitrare în limba română

Operă în trei acte compusă de Giacomo Puccini. Partitura, pe care Puccini a lăsat-o neterminată, a fost finalizată de Franco Alfano.

Libretul de Giuseppe Adami și Renato Simoni, după o piesă de Friedrich Schiller, bazată pe un basm persan inclus în colecția lui Carlo Gozzi 1001 de zile (secolul al XVIII-lea).

Spectacol susținut la Cercul Militar Craiova.

 

Regia artistică: Emil Strugaru

Scenografia: + Sorin Novac

Conducerea muzicală: Walter Attanasi (Italia)

Concert-maestru: Dan Bozgan

Maestru de cor: Bogdan Botezatu

Pregătirea muzicală: Corina Stănescu, Maria Cristina Stan

Sufleur: Viorica Tomuș

Regia tehnică: Mihaela Grama

Sonorizare: Sorin Tican

Maestru de lumini: Roberto Bujor

Machiaj: Ioana Boicea

Coafură: Oprica Ilie

 

Distribuția:

 

Principesa Turandot – Iréne Theorin (Suedia)

Împăratul Altoum – Mircea Tudora

Timur – Sorin Drăniceanu

Principele Calaf – Simone Frediani (Italia)

Liu – Renata Vari

Ping – Ioan Cherata

Pang – Cristian Bălășescu (Timișoara)

Pong – Bogdan Olaru

Un mandarin – Dragoș Drăniceanu

 

Orchestra și Corul Operei Române Craiova

Acțiunea are loc la Peking, (China), în urmă cu multe sute de ani.

ACTUL I

Un mandarin de la curtea împăratului Altoum anunţă că fiica acestuia, principesa Turandot, se va căsători cu pretendentul de sânge regesc care va izbuti să dezlege cele trei enigme puse de ea. Ultimul dintre temerarii care, cuceriţi de neasemuita frumuseţe a principesei, îşi încercase norocul, prinţul Persiei, urma să fie decapitat asemeni celorlalţi tineri veniţi până acum. Mulţimea adunată la porţile palatului aşteaptă pedepsirea îndrăzneţului. Oamenii strânşi în grupuri, sunt împrăştiaţi cu brutalitate de garda imperială care încearcă să facă loc cortegiului ce urma să-l ducă la locul execuţiei pe prinţul persan. În învălmăşeala care se produce, un bătrân este trântit la pământ, iar micuţa sclavă care îl însoţeşte strigă după ajutor pentru a-şi salva stăpânul. Un tânăr se desprinde din mulţime şi aleargă spre bătrânul prăbuşit; surpriza şi uimirea se citesc pe feţele celor trei: sub hainele sărăcăcioase se ascundea bătrânul Timur, regele detronat al Tartariei, tatăl tânărului prinţ Calàf ce se afla acum în faţa lui! Soarta despărţise de multă vreme pe tată şi fiu şi această regăsire neaşteptată le aduce pentru moment fericire, lor şi tinerei sclave Liu. Impresionat de credinţa şi devotamentul plăpândei fete, Calàf o întreabă ce a determinat-o să-şi urmeze stăpânul în surghiun. Răspunsul ei răsună simplu şi impresionant: făcea acest lucru pentru că într-o zi, de mult, tânărul prinţ îi dăruise un zâmbet.

Apariţia de o clipă a lui Turandot, în lumina lunii, are efectul unei vrăji atotbiruitoare care robeşte pentru totdeauna inima lui Calàf. Îndrăgostit fulgerător de cruda şi frumoasa principesă, el aleargă fascinat spre porţile palatului, pentru a încerca, la rândul său, să dezlege enigmele. Este înconjurat de trei măscărici – miniştrii în acelaşi timp – Ping, Pang şi Pong, care încearcă să-l oprească pentru a-i cruţa viaţa.

ACTUL II

Tabloul 1

Într-o atmosferă senină, Ping, Pang şi Pong îşi amintesc de liniştea şi pitorescul căsuţelor lor, a locurilor natale cărora le duc dorul şi care reprezintă bucuria vieţii lor. În amfiteatrul impunător al palatului, demnitarii curţii aşteaptă începerea teribilului examen la care avea să participe necunoscutul străin ce nu se lăsase impresionat nici de victimele de până acum ale principesei, nici de rugăminţile părinteşti. Un vechi imn precede apariţia lui Turandot, frumoasă şi cu privirea rece a idolilor neîndurători (cor).

Tabloul 2

Ea explică tuturor de ce sunt sortiţi morţii tinerii care nu reuşesc să-i dezlege tainele: răzbuna în felul acesta o străbunică din neamul său, pe frumoasa Lu-Ling, care fusese dezonorată în propriul ei palat (arie). Confruntarea dintre principesă şi Calàf este aşteptată cu teamă şi curiozitate. Sigură pe sine şi dornică să-l intimideze pe temerarul necunoscut, Turandot îi aminteşte: „Enigmele sunt trei, moartea este una”. Calàf îi răspunde încrezător: „Enigmele sunt trei, una este viaţa”. Prima întrebare capătă răspunsul: fantoma care se naşte în fiecare noapte şi moare în fiecare dimineaţă este Speranţa. Asistenţa comentează uimită. Curând se aude răspunsul şi la cea de a doua întrebare. Sângele este acela care clocoteşte, fierbinte ca o febră, sau este rece ca gheaţa. Şi ultima enigmă este dezlegată: îngheţul care înfierbântă este ea – principesa Turandot.

Mulţimea se dezlănţuie într-o cascadă de voci eliberate de sub teroarea neîntreruptelor crime (cor). Dar principesa încearcă să se elibereze de legământul făcut şi-i cere împăratului să o salveze, să nu o dea unui necunoscut. Dorind să o cucerească din dragoste, Calàf îi oferă o şansă: dacă până în zorii zilei Turandot va reuşi să-i afle numele, el consimte să aibă aceeaşi soartă cu a tinerilor veniţi până atunci; de nu, va deveni soţia lui.

ACTUL III

Tabloul 1

Este noapte, dar în cetate nimeni nu doarme din porunca lui Turandot care a hotărât să se afle cu orice preţ numele străinului ce o învinsese. Plin de speranţă, Calàf aşteaptă ivirea zorilor care îi vor aduce victoria deplină (arie). Dar zorile întârzie şi până atunci oamenii principesei supun unui interogatoriu chinuitor pe bătrânul Timur şi pe micuţa sclavă Liu, despre care aflaseră că ştiu numele străinului.

Torturată sub ochii îngroziţi ai oamenilor, Liu păstrează cu sfinţenie taina de care atârnă viaţa omului iubit. Tăcerea ei nu poate fi înţeleasă încă de „principesa de gheaţă”, dar, înainte de a-şi curma viaţa, Liu îi prezice că, la ivirea zorilor, va fi învinsă de aceeaşi forţă care copleşeşte inima ei (arie). Cu un pumnal smuls de la un oştean, mica sclavă pune capăt chinurilor pe care nu le mai putea îndura şi viaţa ei se stinge ca o ofrandă imaculată pe altarul iubirii.

Tabloul 2

Finalul operei aduce lumină pentru toţi acei care o aşteptau cu înfrigurare. Calàf topeşte într-o îmbrăţişare inima de gheaţă a frumoasei Turandot, în ochii căreia apar primele lacrimi omeneşti (duet). Glasurile lor se unesc cu ale mulţimii într-un şuvoi luminos, ca o torţă a biruinţei asupra răului (cor).

 

*Grigore Constantinescu și Daniela Caraman-Fotea, Ghid de operă, București, 1971

**Ana Buga și Cristina Maria Sârbu, 4 secole de teatru muzical, București, 1999

***Ioana Ștefănescu, O istorie a muzicii universale, Vol. IV, București, 2002