Comunicati ufficiali

ANUNŢ CONCURS

da Craiova rumeno Opera 02-03-2016

OPERA ROMÂNĂ CRAIOVA organizează,  în data de 28 martie 2016, începând cu orele 10,00, (probele scrise şi practice), respectiv 30 martie 2016, orele 10,00 (probele de interviu), la sediul din strada Mihai Viteazul nr. 7,  concurs pentru ocuparea următoarelor posturi vacante:

1 post consilier juridic (S) IA, perioadă nedeterminată, în cadrul Compartimentului juridic. Cerinţe: studii superioare juridice, vechime minimum 1 an în specialitate,  competențe operare PC,  abilități de comunicare și relaționare.

1 post peruchier treapta I, perioadă nedeterminată,  în cadrul Serviciului tehnic scenă producţie.  Cerinţe: act de calificare în domeniu - coafor, vechime în muncă minimum 10 ani, disponibilitate la program de muncă flexibil.

Condiţii generale ce trebuie îndeplinite de participanţii la concurs:

    a) au cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;

    b) cunosc limba română, scris şi vorbit;

    c) au vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

    d) au capacitate deplină de exerciţiu;

    e) au o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

    f) îndeplinesc condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;

    g) nu au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care le-ar face incompatibili cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

            Acte necesare la dosarul de concurs :

  1. Cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului instituţiei
  2. Copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, portivit legii, după caz
  3. Copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice
  4. Copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, în meserie şi-sau în specialitatea studiilor
  5. Cazierul judiciar
  6. Adeverinţă medicală care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medical de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate
  7. Curriculum vitae

            Data limită de depunere a dosarelor de concurs, 16 martie 2016, orele 14,00. Relații suplimentare la biroul resurse umane de la sediu, sau la tel. 0251418426.

            Rezultatul selectiei dosarelor va fi afisat cel tarziu in data de 18 martie 2016, ora 16.00

            Rezultatele la probele scrise/practice şi la interviu vor fi afişate la sediul institutiei şi pe site-ul operei în maximum 24 ore de la finalizarea probei.

            După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă/practică şi interviu, după caz, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei practice şi a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.

            Rezultatele finale se afişează la sediul Operei Române Craiova, precum şi pe pagina de internet a acesteia, după caz, în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut pentru contestaţiile ultimei probe, prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat şi a menţiunii "admis" sau "respins".

 

 

BIBLIOGRAFIA PENTRU POSTUL DE CONSILIER JURIDIC

1.Ordinul nr. 400/2015 pentru aprobarea Codului controlului intern/managerial al entităţilor publice.

2. Ordonanta guvernului numarul 21/2007 privind institutiile si companiile de spectacole sau concerte precum si desfasurarea activitatii de impresariat artistic cu modificarile si completarile ulterioare.

3. Codul Muncii actualizat.

4. Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, actualizată.

5. Legea 227/2015 privind Codul Fiscal.

6. Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.N.I. precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

7. Legea 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificările ulterioare.

8. H.G. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, actualizată.

9. Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice, actualizată în 2015.

10.OUG 34/2006 actualizată 2015 – achizițiile publice.

11. Codul de procedură civilă.