ANUNŢ CONCURS
ANUNŢ CONCURS
OPERA ROMÂNĂ CRAIOVA organizează, în data de 19 septembrie 2016, începând cu orele 10,00, (probele scrise), respectiv 21 septembrie 2016, orele 10,00 (probele de interviu), la sediul din strada Mihai Viteazul nr. 7, concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a următoarelor posturi vacante:
- Director tehnic grad II – 1 post – cerinţe: studii superioare, experiență în instituții de spectacole şi concerte cel puțin 5 ani, competențe organizatorice și de coordonare, abilități de comunicare și relaționare
- Şef birou Imagine-promovare- relaţii publice, grad II (în cadrul biroului Imagine-promovare - relații publice) - 1 post – cerinţe: studii superioare, vechime în muncă min. 5 ani, experiență în mass-media , cunoașterea unei limbi străine de circulație internațională, cunoştinţe de Microsoft Office, abilități organizatorice şi de comunicare.
Condiţii generale ce trebuie îndeplinite de participanţii la concurs:
a) au cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunosc limba română, scris şi vorbit;
c) au vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) au capacitate deplină de exerciţiu;
e) au o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplinesc condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care le-ar face incompatibili cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Acte necesare la dosarul de concurs :
- Cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului instituţiei
- Copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, portivit legii, după caz
- Copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice
- Copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, în meserie şi-sau în specialitatea studiilor
- Cazierul judiciar
- Adeverinţă medicală care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medical de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate
- Curriculum vitae
Data limită de depunere a dosarelor de concurs, 30 august 2016, orele 14,00. Relații suplimentare la biroul resurse umane de la sediu, sau la tel. 0251418426.
Rezultatul selectiei dosarelor va fi afisat cel tarziu in data de 1 septembrie 2016, ora 16.00
Rezultatele la probele practice şi la interviu vor fi afişate la sediul institutiei şi pe site-ul operei în maximum 24 ore de la finalizarea probei.
După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba practică şi interviu, după caz, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei practice şi a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
Rezultatele finale se afişează la sediul Operei Române Craiova, precum şi pe pagina de internet a acesteia, după caz, în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut pentru contestaţiile ultimei probe, prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat şi a menţiunii "admis" sau "respins".
DIRECTOR TEHNIC II
Bibliografia
- O.G. 21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte actualizată
- Legea sănătăţii şi securităţii în muncă 319 /2006 actualizată
- H.G. 1425/2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor legii 319/2006
- ORDIN nr. 400/2015 pentru aprobarea Codului controlului intern/managerial, cuprinzand standardele de control intern/managerial la entitatile publice si pentru dezvoltarea sistemelor de control intern/managerial
- Codul Muncii (Legea 53/2003 republicată şi actualizată)
- Legea 98/2016 privind achiziţiile publice actualizată
- Legea 500/2002 privind finanţele publice actualizată
ŞEF BIROU IMAGINE-PROMOVARE-RELAŢII PUBLICE
Tematică
1. Obiectul şi conţinutul dreptului de autor;
2. Cesiunea drepturilor patrimoniale de autor;
3. Înfiinţarea, oragnizarea şi funcţionarea instituţiilor şi companiilor de spectacole sau concerte;
4. Organizarea şi accesul la informaţiile de interes public;
5. Prezentarea produsului;
6. Publicurile organizaţiei;
7. Managementul reputaţiei;
8. Comunicare internă şi PR;
9. Strategii de comunicare;
10. Planul media.
Bibliografia
- Legea nr. 8 / 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, modificată şi completată
- Ordonanţa nr. 21/ 2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic
- Legea 544 / 2001 actualizată privind liberul acces la informaţiile de interes public
- „Campania de relaţii publice”, Bernard Dagenais, Ed. Polirom, 2003
- „Strategii de relaţii publice”, Sandra Oliver, Ed. Polirom, 2009
- „Strategii publicitare: de la studiul de marketing la alegerea diferitelor media”, Luc Marcenac, Alain Milon, Serge-Henri Saint-Michel, Ed. Polirom, 2006