Gräfin Mariza (Contesa Mariza)

Operetă în două acte compusă de Emmerich Kálmán (Imre Kálmán).

Libretul de Julius Brammer și Alfred Grünwald, se bazează pe Romanul unui tânăr sărac de Octave Feuillet.

Versiunea românească a libretului: V. Timuş şi Miltiade Păun.

Acțiunea se petrece pe domeniul de la țară al contesei Mariza.

ACTUL I

Tânără, frumoasă şi văduvă, Contesa Mariza, curtată de mulţi admiratori dornici de a se căsători cu ea, anunţă o logodnă imaginară cu un personaj de operetă Koloman Jupan (nepot al porcarului Jupan din „Voievodul Ţiganilor” de J. Strauss).

Surpriza ei este însă mare când la logodnă chiar îşi face apariţia tânărul Koloman Jupan.

Contele Tassilo de Wittenburg, îndrăgostit de frumoasa Mariza, un tânăr hotărât să-şi schimbe cursul vieţii (irosită în petreceri), doreşte s-o ajute pe contesă, aflată de fapt în pragul falimentului.

Se angajează administrator pe moşia acesteia şi rămâne încă o dată fermecat de frumuseţea ei.

Întâlnirea cu Liza, sora lui, aflată între invitaţii la moşie îi aduce multă bucurie. La aflarea veştii că Mariza se logodeşte, îşi vede visurile spulberate (romanţă). Auzind romanţa, Mariza îi cere s-o repete pentru a-şi distra musafirii. Tassilo refuză, motiv pentru care este concediat.

Împreună cu oaspeţii, plănuieşte plecarea în oraş, la Tabarin. Înainte de plecare, apare Manja, care-i ghiceşte că nu va trece o lună şi se va îndrăgosti. Speriată, Mariza refuză să mai plece şi-şi reangajează vechilul.

ACTUL II

Trecând timpul, contesa află în Tassilo un prieten adevărat, devotat şi nobil. Dragostea se-nfiripă încet în inima ei. Alaiul întreg de musafiri, în frunte cu Jupan  şi Iotza (un curtezan tomnatic), se reîntoarce şi organizează o mare petrecere.  Observând idila înfiripată între cei doi, Jupan şi Iotza pun la cale o intrigă, spunându-i Marizei că l-au văzut pe administrator sărutând-o pe Liza. Geloasă, aceasta revarsă asupra lui Tassilo jigniri şi calomnii aruncându-i în faţă bani… pe care Tassilo îi ia şi-i dă lăutarilor. Liza se apropie să-şi consoleze fratele şi astfel toată lumea îşi dă seama de eroarea interpretării relaţiei frate-soră.

Finalul este fericit, cei doi cântându-şi dragostea, bucurându-se alături de cei dragi pentru întâlnirea fericirii (Bună ziua, fericire…).

*Titus Moisescu și Miltiade Păun, Ghid de operetă, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1969