Silvia

Operetă în trei acte compusă de Emmerich Kálmán (Imre Kálmán).

Libretul de Leo Stein, Bella Jenbach, András Kürthy

Titlul original: Die Csárdásfürstin – Prințesa Ceardașului. Inițial opereta s-a nunit Trăiască dragostea.

ACTUL I

Scena reprezintă interiorul unui Teatru de Orfeum din Budapesta, în primăvara anului 1914

Silvia, primadona aclamată, își ia rămas bun de la prietenii și admiratorii ei, pregătindu-se de drum. Vrea să plece la New York pentru a-și onora contractul foarte avantajos primit acolo. Prințul Edwin încearcă să o rețină, mărturisindu-i iubirea sinceră și dorința de a se căsători cu ea, dar Silvia nu crede în viitorul relației lor amoroase. Contele Kauciano, îndrăgostit și el până peste cap de Silvia, dorește s-o însoțească. Cu ajutorul ospătarului șef al Orfeumului, al lui Mișka, contele Boni pregătește o seară de adio pentru ca fanii și prietenii cântăreței să-și ia rămas bun de la ea. Domnul Feri, clientul fidel al Orfeumului și chelnerul Mișka își aduc aminte cu nostalgie de Cecilia, fosta primadonă a teatrului de cabaret care, cu anii în urmă, s-a despărțit de ei și de cariera de șansonetistă. În acest moment apare Cecilia care între timp a devenit ducesa de Lippert Weilersheim, și a venit la Orfeum să-l convingă pe fiul său, Edwin să renunțe la Silvia și să se întoarcă la Viena unde îl așteaptă o logodnică din cercurile înaltei aristocrații, contesa Stazi. Mișka și Feri recunosc în persoana ducesei fosta primadonă adorată de ei dar Cecilia nu vrea să i se deconspire trecutul și îi pune pe amândoi să jure; orice s-ar întâmpla, nu vor dezvălui taina ei. Întâlnirea lui Edwin cu mama sa se soldează cu o confruntare între ei, Cecilia îl forțează să se întoarcă la Viena cu pretextul unui ordin de chemare, înmânat de generalul Rohnsdorf, o ultimă încercare a ducesei să-și ducă acasă fiul neascultător. Însă Edwin, în loc să ia rămas bun de la Silvia, face un contract în fața notarului în care se leagă să o ia de soție. Intervine contele Boni, povestindu-i Silviei că prințul Edwin are deja o logodnică la Viena, pe contesa Anastazia. Silvia se simte înșelată și plecă la New York împreună cu Boni Kauciano.  

ACTUL II

Scena: Palatul ducelui Lippert Weilersheim, primăvara anului 1914.

Se adună musafirii pentru sărbătorirea logodnei lui Stazi cu Edwin, anunțată de ducesa Cecilia și soțul ei. Între invitați se află și contele Boni Kauciano. Boni vine împreună cu Silvia care joacă rolul tinerei lui soții și cu domnul Feri care se dă drept contele Kauciano senior, tatăl lui. Mascarada a fost inventată de Silvia, dorind să-l mai întâlnesacă încă o dată pe Edwin. Deghizată în contesă Kauciano, Silvia cucerește inima tuturora, în frunte cu Arhiducele Ferdinand, care începe să o curteze. Vrea ca Silvia să-i devină amantă, cum sunt de fapt toate doamnele mai arătoase din curte, soțiile demnitarilor. Dintr-o discuție sinceră între Stazi și Edwin reiese că viitoarea logodnică nu este îndrăgostită de Edwin, că fata îl iubește doar ca pe vărul ei și știe totul despre dragostea ce-i poartă lui Silvia. Totuși Edwin, reîntâlnind-o pe femeia iubită ca soția contelui Boni devine atât de disperat, încât acceptă logodna propusă de părinții lui. Intervine Mișka și îl combină pe Stazi cu Boni, iar tinerii se îndrăgostesc la prima vedere. În sfârșit, Edwin îi mărturisește Silviei că nu a încetat nici o clipă s-o iubească. Cecilia, deși a descoperit prin întâmplare că Silvia nu este, de fapt, soția lui Boni, nu dezvăluie cele aflate în fața ,,falsei” contese ci o duce la disperare exprimând disprețul ei față de șansonetistă, spunând că e gata să îi ofere și bani dacă renunță la Edwin. Silvia, jignită și înjosită, vrea să plece dar din curiozitate rămâne totuși la festivitate. Când ducele vrea să anunțe logodna, Edwin îl întrerupe, mărturisește că inima i-a fost cucerită de Silvia și că intenționează s-o ia de nevastă. Cecilia intervine și o demască pe falsa contesă, dar Silvia îi răspunde cu demnitate, asigurându-i pe toți că ea nu face parte din rândul damelor ușoare ale curții, cum sunt amantele arhiducelui. Arată contractul de căsătorie semnat de Edwin, iar Boni îi oferă bucuros ,,divorțul” pentru a se putea mărita cu Stazi. Arhiducele și damele aristocrate, jigniți în orgoliile lor, pleacă furioși, ducele se teme de un scandal dar Mișka, cu un gest neașteptat, rezolvă situația...

ACTUL III

Scena: Abazia, la 18 iunie 1914

Ducele Lippert Weilersheim, bătrân și senil, se pregătește de sărbătorirea  zilei de naștere a soției sale, Cecilia, care însă nu are chef de petreceri, este inconsolabilă din cauza celor întâmplate; Stazi cu Boni au dispărut fără urme, Edwin a plecat după Silvia. Temându-se de bârfele vienezilor, Cecilia nu permite  fiului ei, Edwin să intre la festivitate pentru ca, împreună cu Silvia lui adorată, s-o felicite de ziua ei. Domnul Feri este convins că a venit vremea s-o deconspire pe Cecilia. Ca să nu-și calce jurământul lasă totul pe seama foștilor soți ai ducesei, învitându-i pe toți trei la festivitatea zilei onomastice. Cei trei foști bărbați povestesc ducelui și arhiducelui tot ce știu despre trecutul ei de primadonă. Demascată și umilită, Cecilia, văzând cum i se spulberă speranțele de a deveni o aristocrată veritabilă, îl va primi acum pe Edwin cu perechea sa și își dă consimțământul la căsătoria lor. Arhiducele, ca pe un cadou de ziua soției sale, îi înmânează ducelui Weilersheim decretul împăratului Francisc Iosif I, prin care îl numește ca ambasador la Madrid. Cecilia crede că în sfârșit își vede visul cu ochii și prin asta o să devină o damă de onoare a curții dar ordinul împărătesc decide altfel... Contele Boni nu a îndrăznit până acum să deschidă vreuna dintre telegramele sosite zilnic de la părinții contesei Stazi, dar citând una la întâmplare descoperă că viitorii socri, în tot acest timp, au fost de acord cu căsătoria lor. La propunerea arhiducelui mulțimea începe să sărbătorească unirea îndrăgostiților, dar în toiul serbării intră generalul Rohnsdorf care îl anunță pe arhiduce că s-a comis un atentat la Sarajevo împotriva vărului său, moștenitorul tronului. Ferdinand ordonă continuarea festivităților, dar lucrurile nu mai merg pe făgașul lor, așa cum s-ar fi așteptat înainte...

*Titus Moisescu și Miltiade Păun, Ghid de operetă, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1969