Il Trovatore
Giuseppe Verdi
- Premieră mondială
- Teatro Apollo din Roma, 19 ianuarie 1853
- Premieră Opera Română Craiova
- 5 octombrie 2025
- Durată
- aprox. 3h – două pauze
- Menţiuni
- Spectacol în limba italiană cu supratitrare în limba română
Operă în patru acte compusă de Giuseppe Verdi.
Libretul de Salvatore Cammarano, după tragedia „El Trovador” de Antonio García Gutiérrez
Acţiunea se petrece în secolul XV, în Biscaya şi Aragon.
Actul I
Cortina se deschide, iar primul tablou poartă publicul într-o sală din palatul contelui din Aragon. Aici, Ferrando, căpitanul gărzii Contelui di Luna, pune în gardă servitorii în legătură cu dușmanul contelui, Manrico, trubadurul. El le povestește acestora ce s-a întâmplat cu mult timp în urmă, când fratele contelui a fost blestemat de o cruntă vrăjitoare și așa s-a îmbolnăvit. Ea a fost arsă pe rug, însă, pentru a o răzbuna, fiica acesteia l-a răpit pe fratele mai mic al contelui și l-a ars de viu în același loc în care mama sa și-a găsit sfârșitul. Ferrando a promis că îl va răzbuna.
Cel de al doilea tablou o găsește pe Leonora, damă de companie a prințesei de Aragon, în grădinile palatului, alături de Ines, confesoarea sa. Ea îi mărturisește iubirea pe care i-o poartă misteriosului cavaler care a apărut la un turneu pe care l-a și câștigat, furându-i inima atunci când acesta i-a dedicat victoria. Deși, din cauza războiului civil care a izbucnit ulterior, nu l-a mai întâlnit pe bărbat, sentimentele au rămas vii. Într-o seară l-a regăsit, acesta cânta o serenadă. Fata mărturisește că și-ar da viața pentru el, deși Ines încearcă să o convingă să renunțe la această alăturare periculoasă.
Manrico, tânărul misterios apare și îi cântă Leonorei o serenadă. Contele di Luna, îndrăgostit și el de aceasta, apare, dar se ascunde. Când își dă seama că tânărul care îi face avansuri fetei este chiar Manrico, dușmanul său, se arată și îl provoacă la duel, iar Leonora leșină.
Actul II
Primul tablou are loc în munții Biscaya, acolo unde este așezată o tabără de țigani. Aceștia lucrează la nicovalele lor și cântă celebrul cor al țiganilor. Apoi Azucena cântă aria „Stride la vampa”, în care vorbește despre o țigancă arsă pe rug. Ulterior, îi povestește lui Manrico ce s-a întâmplat cu mama sa și cum, pentru a se răzbuna, a răpit pe fiul cel mic al fostului conte, însă, orbită de furie, și-a ars propriul fiu. Manrico deduce atunci că nu este fiul său, însă Azucena îl convinge că este, amintindu-i cum i-a îngrijit rănile după duelul cu Contele di Luna. Deși acesta avea ocazia de a-l ucide pe conte, nu a făcut-o, însă nu știe de ce. Țiganca insistă să îl ucidă dacă va mai avea ocazia, iar Manrico îi promite acest lucru. Cei doi sunt înștiințați de un mesager, Ruiz, că au cucerit orașul Castellor și că Leonora s-a dus la mănăstire din cauza pierderii lui Manrico, pe care îl crede mort. Acesta pleacă imediat spre Leonora.
Cel de al doilea tablou se desfășoară în fața mănăstirii de lângă Castellor. Leonora este convinsă că Manrico a murit în duel, așa că a urmat calea călugăriei. Contele di Luna plănuiește să o răpească de acolo, fiindu-i alături Ferrando și servitorii săi. Manrico apare împreună cu ajutoarele sale și dorește să o ia pe Leonora de acolo. Înăuntru se aud călugărițele înălțând un cântec la cer. Leonora alături de Ines și de alte călugărițe ies împreună din mănăstire. Aici apar cele două tabere, iar Contele di Luna, care credea, de asemenea, că Manrico murise în luptă, este dezarmat de ajutoarele acestuia, astfel cei doi îndrăgostiți fug împreună.
Actul III
Primul tablou se deschide cu tabăra militară a contelui, lângă Castellor. Acesta plănuiește să atace fortăreața de la Castellor, care servea acum drept cuib al celor doi îndrăgostiți. Ferrando o aduce pe Azucena, care dădea târcoale taberei. Deși neagă total faptul că ea l-ar fi ucis pe fratele mai mic al contelui, Ferrando o recunoaște, astfel contele decide să fie arsă pe rug. Azucena strigă disperată după Manrico. Contele di Luna este încântat de avantajul pe care îl are acum în fața adversarului său.
Al doilea tablou îi arată pe Manrico și Leonora care discută. Trubadurul o asigură pe fată că în zori, atunci când îl va ataca pe conte, se va întoarce triumfător. Îl pune pe Ruiz să pregătească totul pentru atac. Între timp, el se duce la capelă cu frumoasa Leonora pentru a se căsători. Cei doi se pregătesc să intre în capelă, însă Ruiz apare și îi anunță că Azucena a fost capturată de conte și urmează să fie arsă pe rug. Manrico promite că o va salva sau va muri alături de ea.
Actul IV
Primul tablou o surprinde pe Leonora, care este disperată când află de la Ruiz faptul că iubitul său va fi decapitat. Atunci când îl aude pe Manrico, din turnul în care este închis, cum își ia la revedere de la ea, jură să îl salveze. Fata se strecoară în palat. Contele este mâhnit de faptul că nu a găsit-o la Castellor. Ea se arată și îl imploră pe conte să îi elibereze iubitul. În schimb, acceptă să se căsătorească cu el (dar pe ascuns, bea otravă). Contele este încântat de această situație care îi este avantajoasă și o duce în turn, făgăduindu-i că îl va elibera pe Manrico.
Cel de al doilea tablou se petrece într-o temniță, în turn. Azucena este disperată, retrăind cele întâmplate cu mama sa. Manrico încearcă să o liniștească amintindu-i de perioada frumoasă în care au trăit în munți și îi spune că se vor întoarce la acea viață. Când Azucena adoarme, Leonora își face apariția și îl anunță pe Manrico de faptul că va scăpa de acolo, însă acesta nu vrea să plece fără ea. Atunci când își dă seama că aceasta s-a vândut contelui, are un acces de furie. Sub ploaia de acuze, Leonora i se confesează, spunându-i că s-a otrăvit. Măcinat de remușcări și suferință, acesta este devastat. Apare contele, iar Leonora este răpusă de otravă.
Manrico este luat din temniță și ucis chiar sub ochii Azucenei care este forțată să stea în acele clipe lângă conte, însă, imediat după momentul tragic, ea îi mărturisește acestuia că Manrico era de fapt fratele lui mai mic. Contele este distrus. Opera se încheie cu triumful amar al Azucenei care este exaltată pentru faptul că mama sa a fost răzbunată.
