Stagiune

Mefistofele

Arrigo Boito

  • Premieră mondială
  • Teatro alla Scala din Milano, 5 martie 1868
  • Premieră Opera Română Craiova
  • 23 aprilie 2019
  • Durată
  • Aproximativ trei ore, două pauze
  • Menţiuni
  • Spectacol în limba italiană cu supratitrare în limba română

Operă într-un prolog, patru acte și un epilog de Arrigo Boito, după „Faust” de Johann Wolfgang von Goethe

Spectacol al Operei Române Craiova în cadrul Bucharest Opera Festival, organizat de Opera Națională București

Marți, 28 iunie 2022, de la ora 19.00, pe scena Operei Naționale București

https://operanb.ro/spectacol/mefistofele-bucharest-opera-festival/

 

Distribuția:

Mefistofele - Askar Abdrazakov
Faust - Walter Fraccaro
Margareta - Barbara Frittoli
Martha/Pantalis - Laura Vila
Wagner – Fabio Serani
Elena - Cellia Costea
Nereus - Petrișor Efrem

 


Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova
Conducerea muzicală: Dumitru Cârciumaru

 

Regie artistică: Peter P. Pachl (Germania)
Scenografie: Răsvan Drăgănescu
Coregrafie: Laurențiu Nicu
Light design: Silvia Ioana Horobeanu
Asistent regie artistică: Arabela Tănase

 

Prolog

În cer, îngerii cântă gloria lui Dumnezeu, stăpânul suprem al Universului. Apare Mefistofele, care se adresează cu insolenţă: „Ave Signor”. Întrebat de Corul mistic – simbol al vocii dumnezeieşti – dacă îl cunoaşte pe bătrânul savant Faust, Mefistofele răspunde afirmativ şi propune un rămăşag: să-l atragă pe acesta de partea Răului, obţinând astfel o victorie asupra Binelui. După ce au primit această sfidare, spiritele celeste îşi reiau cântările.

 

Actul I

Tabloul I

La Frankfurt, în timpul sărbătorilor pascale, bătrânul doctor Faust şi discipolul său, Wagner, se plimbă prin mulţime, urmăriţi de un călugăr franciscan.

Tabloul al II-lea

Reîntors în atelierul său, bătrânul meditează, dar este întrerupt de apariţia franciscanului care, la un semn simbolic, se arată sub straiele unui cavaler chipeş. Acesta îi spune lui Faust că este spiritul negaţiei, care urmăreşte distrugerea lumii şi reinstalarea haosului, propunându-i savantului să-i devină însoţitor într-o aventură de descoperire a valorilor vieţii terestre. Faust acceptă, cu condiţia ca Mefistofele, revelându-i toate aspectele existenţei, să îl convingă a spune clipei „opreşte-te, eşti prea frumoasă!”. Atunci Mefistofele va primi, conform pactului, sufletul lui Faust, împăcat cu moartea şi coborârea în Infern.

 

Actul al II-lea

Tabloul I

În grădină, Faust, întinerit, caută să o seducă pe Margareta şi se plimbă în compania Marthei şi a lui Mefistofele. Faust o convinge pe Margareta să-i dea mamei sale somnifere pentru a se putea întâlni singuri, amândoi, în timpul nopţii.

Tabloul al II-lea

Demonul Mefistofele îl duce pe Faust în zbor la sabatul vrăjitoarelor de pe muntele Brocken, unde diavolul este întâmpinat ca un suveran. El îi arată companionului său, într-un glob de cristal, imaginea derizorie a lumii. Faust priveşte cerul şi are viziunea Margaretei în lanţuri.

 

Actul al III-lea

Între timp, Margareta a fost întemniţată. Ajuns la închisoarea unde ea se află, Faust îi cere lui Mefistofele să o salveze. Recunoscându-şi iubitul, Margareta, cu minţile rătăcite, evocă întâmplările prin care a trecut de când acesta a abandonat-o. Copilul ei a fost găsit înecat, iar ea e acuzată că, pentru a fi cu cel iubit, şi-a otrăvit mama cu somnifere. Îndemnată de Faust să îl urmeze, ea acceptă mai întâi cu bucurie, dar când recunoaşte prezenţa lui Mefistofele, într-un moment de exaltare mistică imploră cerului salvarea, acesta acordându-i iertarea înainte de a-şi da sufletul. Din înălţimi se aud vocile celeste care dăruiesc nefericitei împlinirea rugii sale.

 

Actul al IV-lea

Mefistofele, urmărind să-l ameţească pe Faust cu o nouă iluzie, îl conduce în timp, în Grecia antichităţii. În mijlocul nopţii de Sabat, frumoasa Elena povesteşte despre căderea Troiei. Urmată de companionii săi de petrecere, îi întâmpină pe Faust şi Mefistofele. Elena primeşte elogiul frumuseţii pe care i-l intonează Faust, fermecat de această întâlnire cu idealul feminin. Cei doi îşi jură credinţă veşnică, plecând legănaţi de vise spre ţinutul Arcadiei.

 

Epilog

Faust se gândește la zădărnicia clipelor trăite în dorinţa împlinirii visului de perfecţiune, pe care nu l-a atins. Mefistofele, temându-se că va pierde rămăşagul cu Dumnezeu, îl invită din nou la călătorie. Faust rezistă tentaţiei invocând forţele celeste. O nouă încercare, cea a viziunii farmecului sirenelor pare să-l atragă, dar, cu un suprem efort, Faust se desprinde de aceste tentaţii ale Răului. El moare, învăluit de vocile celeste care laudă triumful Binelui, triumf care înseamnă şi idealul clipei frumoase.

Mefistofele a fost învins.

 

* Grigore Constantinescu și Daniela Caraman-Fotea, Ghid de operă, București, 1971