Stagiune

Bărbierul din Sevilla

Gioachino Rossini

  • Premieră mondială
  • Teatro Argentina din Roma, 20 februarie 1816
  • Premieră Opera Română Craiova
  • 11 octombrie 2012
  • Durată
  • 2h, 30’ – o pauză
  • Menţiuni
  • Spectacol în limba italiană cu supratitrare în limba română

Operă bufă în trei acte de Gioachino Rossini.

Libretul de Cesare Sterbini, după piesa cu acelaşi titlu de Pierre Augustin Beaumarchais.

Spectacol susținut de Opera Română Craiova pe scena Cercului Militar, în cadrul Festivalului Internațional Elena Teodorini, ediția a XVII-a

 

Distribuția:

Contele Almaviva Bogdan Mihai

Bartolo Ioan Cherata

Rosina Maria Francesca Mazzara (Italia)

Figaro Iordache Basalic (București)

Don Basilio – Stanislav Chernenkov (Rusia)

Marcellina (Berta) Mihaela Popa

Fiorello/Ofițerul Dragoș Drăniceanu

Ambrogio Daniel Cornescu

Notarul   Florian Țugui  

                      

Acompaniază la clavecin: Corina Stănescu

 

Orchestra și Corul Operei Române Craiova

Conducerea muzicală: Cristian Sandu (Cluj - Napoca)

 

Regie artistică: Arabela Tănase

Scenografie: Răsvan Drăgănescu

Concert-maestru: Meda Stanciu

Maestru de cor: Lelia Candoi

Pregătire muzicală: Corina Stănescu, Maria Cristina Stan

Sufleur: Viorica Tomuș

Regie tehnică: Mihaela Grama

Sonorizare: Sorin Tican, Bogdan Martin

Maestru de lumini: Roberto Bujor

Machiaj/coafură: Ioana Boicea /Andra Stanciu

 

Acţiunea se petrece la Sevilla, în secolul XVIII.

ACTUL I

La adăpostul întunericului, contele Almaviva, acompaniat de câţiva instrumentişti cântă o serenadă sub fereastra unei case. Nimeni nu răspunde. Dezamăgit contele plăteşte muzicanţii care se retrag în dezordine. Se ivesc zorile şi o dată cu ele îşi începe munca şi veselul Figaro, bărbier, spiţer, muzicant şi poet, îndrăgit de întreg oraşul (cavatina). Cerându-i ajutor, Almaviva îi povesteşte când şi unde s-a îndrăgostit de frumoasa Rosina la care însă, din cauza unui bătrân tutore care o păzeşte cu străşnicie, nu poate ajunge. Uşa balconului se deschide şi Rosina reuşeşte să-i trimită contelui un bilet. Îngrijorat de purtarea fetei, tutorele, doctorul Bartolo, pleacă spre maestrul de muzică Basilio pe care l-a angajat să pregătească nunta sa cu Rosina. La îndemnul lui Figaro şi acompaniat de acesta la chitară, Almaviva îi mai cântă Rosinei o serenadă prin care îi spune că numele său este „Lindoro”, că o iubeşte cu patimă şi că o vrea de soţie. Pentru a înlesni întâlnirea celor doi tineri, Figaro întocmeşte un plan dibaci. Contele va îmbrăca uniforma de militar, se va preface beat şi va bate la uşa casei doctorului Bartolo cu un bilet de încartiruire.

ACTUL II

În casă, Rosina îl aşteaptă pe Figaro dornică să trimită cu ajutorul bărbierului un alt bilet celui care i s-a prezentat sub numele de Lindoro (arie). Figaro apare, dar este nevoit să se ascundă auzind glasul doctorului care se reîntoarce însoţit de Don Basilio. Acesta din urmă îl informează pe bătrân că Almaviva a sosit în oraş. Don Basilio încearcă să-l determine pe Bartolo să folosească împotriva oaspetelui nedorit arta calomniei (arie). Prinzând un moment prielnic, Figaro o asigură pe Rosina de sinceritatea sentimentelor lui Lindoro (duet). Observând că i s-a umblat pe masa de lucru, că lipseşte o foaie de hârtie şi că totul este murdar de cerneală – ca şi degetul RosineiBartolo este iritat că fără ştirea lui, tânăra a scris un bilet. Furios el ameninţă că va înăspri mai mult supravegherea şi izolarea pupilei sale (arie).

Se aud bătăi în uşă. Servitoarea Bertha deschide, iar în casă pătrunde un ofiţer furios care, clătinându-se pe picioare şi mirosind puternic a băutură, cere doctorului găzduire. Bartolo încearcă să-l alunge, cearta izbucneşte, iar vacarmul atrage gărzile. Dezvăluind ofiţerului din gardă adevărata sa identitate, contele Almaviva, „soldatul beat” care a provocat întreg scandalul este lăsat în libertate spre stupoarea celor prezenţi (cvintet şi final).

ACTUL III

Contele Almaviva face o nouă încercare de a pătrunde în casa doctorului Bartolo pentru a vorbi cu Rosina. De astă dată el vine travestit în profesor de muzică, elev al lui Don Basilio, „trimis” să ţină lecţia cu Rosina în locul acestuia, chipurile, bolnav (duet). Intrigat şi bănuitor Bartolo asistă la lecţie (aria Rosinei). Soseşte Figaro care salvează situaţia. Dar, lucrurile se complică prin apariţia lui Don Basilio. El este însă repede redus la tăcere după ce primeşte o pungă plină cu galbeni (cvintet). În timp ce Figaro îl bărbiereşte pe Bartolo, Almaviva are, în sfârşit prilejul de a schimba câteva cuvinte cu Rosina care răspunde din toată inima dragostei sale şi acceptă să-i fie soţie. Dându-şi seama că a fost înşelat, Bartolo îi dă afară pe cei doi intruşi hotărându-se să cheme notarul, chiar în acea seară, pentru căsătoria lui cu Rosina. Bertha, guvernanta, se arată foarte nemulţumită de intenţiile bătrânului stăpân (arie). Uzând de o scrisoare pe care însuşi contele i-o dăduse lui Bartolo, doctorul reuşeşte să o convingă pe Rosina că bărbierul şi presupusul „Lindoro” vor să o înşele şi să o dea de soţie unui anume conte Almaviva. Dezamăgită şi nefericită, tânăra îi dezvăluie tutorelui ei că este gata să fugă, prin uşa balconului chiar în acea noapte. Speriat, Bartolo pleacă în grabă să ceară ajutor gărzilor. Este deja întuneric şi furtuna izbucneşte. Conform planului, Almaviva şi Figaro pătrund în casă la miezul nopţii, folosind o scară sprijinită de balcon. Rosina îi aşteaptă pentru a le face amare reproşuri. Uimirea şi bucuria ei însă nu mai cunosc margini când descoperă sub mantia lui „Lindoro” pe însuşi contele Almaviva care, în genunchi, îi oferă dragostea, averea şi numele lui (terţet). Basilio, conform înţelegerii cu Bartolo, soseşte însoţit de notar. Mituit de astă dată cu un inel de aur, el consimte să fie martor la căsătoria contelui cu Rosina. Lui Bartolo, care soseşte prea târziu, nu-i rămâne altceva de făcut decât să se consoleze cu gândul că Almaviva a renunţat la zestrea Rosinei.

 

*Grigore Constantinescu și Daniela Caraman-Fotea, Ghid de operă, București, 1971

**Ana Buga și Cristina Maria Sârbu, 4 secole de teatru muzical, București, 1999

***Ioana Ștefănescu, O istorie a muzicii universale, Vol. IV, București, 2002