Press releases

Audiție informativă

by Craiova Romanian Opera 26-09-2018

Opera Română Craiova anunță organizarea unei audiții în vederea posibilelor colaborări, eventual ulterioare angajări, pentru următoarele instrumente: violoncel, percuție, trompetă, trombon, corn și harpă.

În vederea realizării obiectivului mai sus menționat, instituția noastră organizează în data de 30 octombrie 2018, ora 11.00, respectiva audiție la care vor putea participa toți candidații înscriși.

Audiția în sine va consta în interpretarea în fața comisiei a două piese la alegerea candidatului și citire la prima vedere, la alegerea comisiei, din repertoriul Operei Române Craiova.

Candidații care intenționează a se prezenta la această audiție informativă vor trimite CV cu poză la adresa de e-mail  operacraiova@yahoo.com şi vor menţiona repertoriul ales pentru audiţie până la data de 26 octombrie 2018.